Student / Studentă ofer meditaţii… - articole - munca.ro
Pagina principală |  Articole |  Ştiri |  Resurse |  Condiţii |  Servicii angajatori |  Contact
 Imobiliare  | Turism  | Prieteni  | Bancuri  | Ştiri  | Culinare  | Coduri poştale  | Curs valutar  | Meteo  | Calendar  | Ziare 
Articole

Student / Studentă ofer meditaţii…

Autor: Dana Visoianu

         Două au fost întâmplările zilelor trecute care m-au determinat să aleg această temă pentru astăzi:
         
         1. O tânără angajată, 28 de ani, vorbind despre „inconştienţa unor părinţii care ani de zile, i-au încredinţat copii, casa, educaţia copiilor, fără cea mai mică verificare, fără să pună prea multe întrebări”. O acuzaţie implicită despre lipsa de interes a acelor părinţi care preferă să plătească meditaţii, fără a şti ce se întâmplă în orele acelea, fără a face o legătură prea puternică între rezultatele şcolare şi efortul de a medita copilul.
         
         2. Un tânăr student, anul I, venit din provincie, care nu a mai oferit nici o ora de meditaţii până acum, nu a mai lucrat cu copii, dar doreşte să o facă pentru că e o soluţie de rezolvare a nevoilor lui. Studentul respectiv era a treia încercare a unei familii de găsire a unui meditator potrivit pentru matematică, care să poată desfăşura ora în limba engleză.
         
         Dintotdeauna meditaţiile au fost o activitatea care şi-a găsit locul în viaţa studenţească. O parte din proiectul personal pe care îl reprezintă „a urma studii superioare” înseamnă şi a da meditaţii. La diverse obiecte. De cele mai multe ori e vorba doar de a-l ajuta pe copil să înţeleagă şi să rezolve tema pentru acasă. Şi atunci e destul de simplu: logica procesului pedagogic, de introducere, fixare şi verificare a cunoştinţelor sau deprinderilor noi este responsabilitatea cadrului didactic de la şcoală – meditatorul e doar o completare.
         
         Cum poţi proceda însă dacă vrei, ca părinte, mai mult? Dacă e vorba despre o limbă străină şi vrei ca fiica ta să vorbească cu cea care o meditează de 3 ani, numai în limba respectivă? Ce poţi face dacă ai şansa să pleci în străinătate cu copilul şi descoperi, după patru ani de meditaţii, că el nu poate să ceară o sticlă de apă, pentru că nu are curajul, nu-i vine, nu poate să vorbească în limba respectivă?
         
         Cum poţi proceda, ca persoană care oferă meditaţii, ca să fii sigur pe tine, pe relaţia cu copilul, pe ceea ce transferi în procesul de meditare? A da meditaţii nu înseamnă doar a ajuta un copil să-şi facă temele, a-l supraveghea şi a-l corecta asupra eventualelor greşeli. Este destul de simplu să te gândeşti că poţi câştiga săptămânal, o sumă de bani, nu puţini, meditând 2/3 copii. Dar cum poţi şti că eşti pe drumul cel bun? Copii sunt diferiţi: unii învaţă mai uşor, alţii se pot plimba prin casă şi juca, în timp ce învaţă, alţii nu au nici un progres două luni, după care te surprind din ce în ce mai mult. Cum poţi şti, la 20 de ani, care este calea spre mintea unui copil de şase ani, de exemplu?
         
         E adevărat că nu-mi propun să răspund la aceste întrebări. Mi-am propus doar să le formulez.
         Scriu însă într-un ziar de joburi în care astfel de anunţuri apar şi cele două povestiri de mai sus au pus aceste anunţuri, această cerere şi oferta care îi răspunde într-o altă lumină. Un tânăr care absolvă facultatea şi se prezintă pentru prima dată la catedră, are o sumă de obligaţii faţă de modul în care îşi pregăteşte lecţiile: un plan de lecţie, o planificare de semestru, suporturi educaţionale (manuale, caiete de activitate, planşe, materiale didactice).
         
         Ei bine, dragi părinţi, aţi văzut ceva din toate acestea la cei care dau meditaţii copiilor dumneavoastră, la cei cărora le încredinţaţi copiii, mintea şi uriaşa lor disponibilitatea de a învăţa? Dacă da, sunteţi norocoşi şi vă recomand să vă purtaţi pe măsură cu cei care sunt lângă copiii dumneavoastră. Dacă nu, mai gândiţi-vă, mai puneţi întrebări, vorbiţi chiar cu copilul – de cele mai multe ori el vă poate spune cu onestitate dacă simte că progresează sau nu.
         
         Nenumărate voci vorbesc despre problemele învăţământului românesc. Trebuie să admitem că învăţământ înglobează şi sistemul de meditaţii: sunt resurse certe, financiare şi umane, implicate în ceea ce înseamnă învăţare. Dacă sistemul are probleme, ele se manifestă în integralitatea lui, astfel că asistăm frecvent la situaţii în care persoane care nu au calificarea necesară dau meditaţii şi părinţi, care nu ştiu ce să ceară şi cum să evalueze ceea ce primesc, cumpără.
         
         Responsabilităţile ce decurg din acţiunea de a da şi de a angaja (în numele copilului) meditaţii sunt diferite, dar nici una dintre ele nu este mai puţin importantă. Ar trebui să ştim deja cu toţii că şi în alte ţări europene există activităţi care seamănă cu meditaţiile noastre: se pot numi altfel, uneori sunt organizate chiar de către şcoală. Totdeauna va exista o nevoie de a oferi copilului mai mult decât ceea ce primeşte de la şcoală sau dorinţa de a încerca să-l ajuţi. Dacă tu ca părinte eşti ocupat, vei alege să plăteşti pentru această nevoie. Articolul meu vrea doar să-ţi atragă atenţia, fie că eşti meditator sau părinte, că a da sau a angaja meditaţii e mult mai complicat decât pare la prima vedere şi înseamnă oportunitatea de a te achita onorabil de responsabilitatea pe care o ai faţă de educaţia generaţiei care îţi urmează.



Sursa:


Data postării: 24.10.2005
Vizualizări: 4.331

Înapoi la articole


Publicitate pe acest site
Copyright ©2002-2022 Pandora Impex SRL.