Munca la negru se pare că este la modă în România zilelor noastre, tot mai mulţi tineri abia ieşiţi de pe băncile facultăţilor tolerând această formă de abuz asupra drepturilor lor, preferând să muncească „fără acte” decât deloc.
         
          Guvernul Tăriceanu a încercat să elaboreze o politică coerentă care să stopeze acest fenomen prin introducerea cotei unice de impozitare şi prin înăsprirea măsurilor de călătorie în ţările Uniunii Europene.
          Prin introducerea cotei unice de impozitare s-a mizat pe faptul că un cost mai mic al forţei de muncă şi simplificarea impozitării veniturilor din muncă va determina angajatorii să intre în legalitate.
          Această măsură nu a avut însă rezultatul scontat, fenomenul muncii la negru dând în continuare bătăi de cap autorităţilor.
          Portiţa prin care unii angajatori recurg la soluţii ilegale este deschisă tocmai de prevederea conform căreia contractele pe o perioadă determinată, cu timp parţial de muncă, nu pot fi încheiate pentru mai puţin de două ore/zi sau zece ore/săptămână. În acest caz, firmele mici, asociaţiile de proprietari, companiile din domeniul constructiilor, diferiţi prestatori de servicii au la îndemană metoda „angăjarii ocazionale“ de personal pentru prestarea diverselor munci: femei de serviciu, electricieni, zidari, lucrători agricoli etc., fără a încheia un contract de muncă cu aceştia.
         
          Mai grav este că, sunt patroni care anjajează personal pe durată lungă un an, doi fără a încheia contracte de muncă cu respectivii angajaţi. Şi mai grav este faptul că angajaţii acceptă aceste condiţii din varii motive: fie nu au experineţă şi se gândesc că aceasta este o măsură temporară până câştigă experienţă, fie au nevoie urgentă de bani, sau multe altele.
          Nici sistemul de contribuţii sociale nu ajută foarte mult în această privinţă, cota totală la contribuţiile sociale - plătibile cumulat de angajator şi angajat - fiind în prezent de 49,5%. Situaţia s-ar putea schimba de la 1 ianuarie 2006, când contribuţiile ar urma să scada cu 5%, iar până în 2009 cu 10%.
         Angajaţii nu au nimic de câştigat din munca la negru
         
          Înainte să acceptaţi o ofertă de muncă la negru ar trebui să ţineţi cont de următoarele lucruri: lucrătorii fără contract de muncă nu au dreptul la concediu de odihnă, nu beneficiază de indeminzaţii de şomaj, nu primesc indemnizaţii pentru creşterea copilului, iar plata se face în funcţie de „bunăvoinţa” patronului, practic la „mica înţelegere“ şi nu există o dată fixă pentru acordarea salariului.
          Alte dezavantaje:
          - nu primesc sporurile cuvenite vechimii, de toxicitate, de condiţii de muncă grele şi periculoase;
          - nu au un program de lucru normal;
          - nu primesc plăţi compensatorii în caz de concedieri;
          - nu primesc indemnizaţii de boală şi drept urmare nu beneficiază nici de spitalizare gratuită, în caz de nevoie;
          - nu primesc bilete de tratament cu plata subvenţionată prin sistemul asigurărilor sociale;
          - nu primesc medicamente compensate.
          În concluzie, în afara unui salariului de mizerie, cei aflaţi în această situaţie, nu primesc nimic.
          Cine câştigă de pe urma muncii la negru? Patronul, bineînţeles. Aceştia plătesc astfel, salarii mai mici, de multe ori sub nivelul minim pe economie şi sub nivelul cuvenit pentru vechimea, pregătirea şi timpul lucrat de cel în cauză, plus că nu plătesc nici un fel de dări către stat pentru angajatul respectiv.
          Cine pierde? În primul rând, angajatul şi apoi, statul. Persoanele aflate în această situaţie au numai de pierdut, fiindu-le afectate pensia, siguranţa materială a familiei şi nu în ultimul rând, sănătatea.
          Ce e de făcut? O simplă scrisoare adresată Inspectoratului Teritorial de Muncă din judeţul în care locuiţi, care să conţină elementele de identificare a agentului economic şi descrierea situatiei celui în cauză sau chiar a altora, poate declanşa un control care să pună lucrurile la punct, obligând patronii să încheie contracte de muncă, să cumpere cărţi de muncă, dacă este cazul şi să întocmească ştate de plată.
          Cum vă puteţi da seama dacă lucraţi la negru sau nu? Fiecare lucrător trebuie să ştie că pentru a fi angajat cu contract de muncă, trebuie să facă următoarele:
          - să semneze contractul individual de muncă;
          - să ceară şi să urmărească la patron completa-rea unei cărţi de muncă;
          - să semneze lunar un ştat de plată şi să nu accepte plata „directă” din buzunarul patronului.
          Guvernul a mărit sancţiunile pentru angajatori
         
          Potrivit noului Cod al Muncii, intrat în vigoare de la 5 iulie 2005, primirea la muncă a persoanelor fără un contract individual de muncă este sancţionată cu amendă între 20 de milioane de lei şi 50 de milioane de lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de un miliard de lei. De asemenea, un patron descoperit ca foloseşte munca la negru şi care, cumulat, primeşte sancţiuni ce depaşesc un miliard de lei este pasibil de închisoare.
         
         Noile reglementări de călătorie în străinătate nu îi împiedică pe români să plece la muncă
         
          În acelaşi timp, în vederea stopării fenomenului muncii la negru în străinătate, au fost înăsprite şi condiţiile de călătorie în afara ţării. Tot din luna iulie au intrat în vigoare noile reglementări cu privire la cetăţenii români care călătoresc în scopuri particulare în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state, pentru care nu este necesară viză de intrare. Dacă până acum se putea prezenta o invitaţie legalizată sau o sumă considerabilă de bani la graniţă, acum, cei minimum 500 de euro sunt obligatorii, la fel şi actele ce trebuie să justifice scopul, condiţiile şi durata şederii.
          Astfel, cetăţenii români trebuie să prezinte la trecerea frontierei paşaportul, a cărui valabilitate trebuie să nu expire cel puţin 6 luni, permisul de conducere, dacă circulă cu autovehicul, asigurarea medicală, care trebuie să acopere durata declarată a sejurului, biletul de călătorie dus-întors, şi o sumă minimă în valută (care diferă în funcţie de statutul ţării de destinaţie).
          Pentru Turcia şi fostele state socialiste, este nevoie de 50 de euro, pe o perioadă de minimum 5 zile, iar pentru statele din UE şi alte ţări pentru care nu este necesară viza de intrare, 100 de euro pentru fiecare zi de şedere, pe o perioadă de minim 5 zile.
          De asemenea, de la 1 octombrie 2005, va fi nevoie în plus de o mulţime de hârtii care să justifice scopul călătoriei. Astfel, pentru o călătorie în scop turistic este nevoie de o invitaţie autentificată şi apoi tradusă în limba română, de la o persoană cu domiciliul legal în străinătate sau de documente justificative de la structurile de primire turistice sau de confirmarea rezervării din partea organizatorului unei călătorii în circuit. Prevederile în ceea ce priveşte călătoriile în străinătate în scop de afaceri, măresc, în schimb, birocraţia peste măsură pentru firme şi chiar conduc la pierderea unor contracte.
          Potrivit acestor reglementări, oamenii de afaceri care vor să plece peste hotare vor avea nevoie de invitaţia unei firme sau a unei autorităţi, la consfătuiri sau manifestări în scop de afaceri, de serviciu sau legate de activitatea din întreprindere; de alte documente care atestă existenţa relaţiilor de afaceri sau a relaţiilor cu autorităţile respective sau bilete de intrare la târguri şi congrese.
          Apoi, trebuie să dovedească la vamă, cu acte, scopul, durata şi necesitatea deplasării în străinătate. Practic, prin astfel de reglementări, participarea la un târg ca vizitator, şi nu ca expozant, devine imposibilă.
          Concluzia? Noile prevederi nu fac decât să crească cu 150-250 de euro costul plecării la muncă şi îngreunează în mod inutil plecarea pentru patronii de companii şi oamenii de afaceri în general.

Sursa:


Data postării: 29.08.2005
Vizualizări: 8.375