Istoria neînţeleasă a unei demisii - articole - munca.ro
Pagina principală |  Articole |  Ştiri |  Resurse |  Condiţii |  Servicii angajatori |  Contact
 Imobiliare  | Turism  | Prieteni  | Bancuri  | Ştiri  | Culinare  | Coduri poştale  | Curs valutar  | Meteo  | Calendar  | Ziare 
Articole

Istoria neînţeleasă a unei demisii

Autor: Dana Visoianu

         Am ales să scriu astăzi despre demisie pentru că este una dintre formele de încetare a contractului de muncă care generează şi lasă în urmă multe supărări, de ambele părţi, deopotrivă angajator şi angajat. Multă vreme încă după 1989, „a-ţi da demisia” presupunea şi a accepta să te supui unui soi de oprobriu public: nimeni nu îşi dădea demisia , sau dacă o făcea, îşi consemna „o pată la dosar”.
         Potrivit Codului actual al Muncii „prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. (art. 79, alin. (1)”.
         Am întâlnit, de-a lungul perioadei persoane care şi-au dat demisia peste noapte, care pur şi simplu s-au trezit dimineaţa cu un singur gând: „astăzi mă duc la serviciu şi îmi dau demisia”. Unii dintre ei adaugă: „pentru că nu mai pot!” şi această neputinţă poate ascunde o problemă a angajatului, sau probleme ale angajatorului sau şi una şi cealaltă. Alţii îşi dau demisia ca formă de protest: „sunt cel mai bun din echipa de vânzări, dar iau prime egale cu colegii mei. Să-i văd cum se vor descurca fără mine...”. O încercare de a se răzbuna pe şefii lor care nu au timp de ei, nu le mulţumesc, nu le recompensează rezultatele, într-un cuvânt: nu îi văd. Şi atunci încearcă ca măcar prin demisie să devină vizibili.
         Atunci când e vorba despre problemele angajatorului demisia este folosită şi ca un „semnal de alarmă”: angajatul speră să fie întrebat care sunt motivele demisiei, de ce doreşte să plece, dacă s-a certat cu şeful lui direct sau are probleme personale ş.a.m.d. Angajatul speră să-i pese cuiva de el, mai mult decât până ieri.
         Nimeni nu-şi dă demisia cu plăcere. Nici măcar în situaţia în care demisionarul are deja un loc de muncă în altă parte, cu un salariu mai mare şi condiţii mai bune de muncă. Chiar atunci când îl aşteaptă promisiunea lui „mai bine” în partea cealaltă el se gândeşte la organizaţia din care pleacă, la colegii cărora le-a dat timp şi atenţie pentru construirea unor relaţii corecte de muncă, la ceea ce ar fi putut face el mai bine.
         Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia (id., art. 79, alin. (3)) dar nu poate evita procesul prin care trebuie să-şi motiveze lui însuşi demisia. Cum nu poate evita întrebările colegilor care nu erau pregătiţi pentru plecarea lui, pentru a o lua de la capăt cu un alt coleg nou, pe care îl vor compara cu cel vechi şi tot aşa mai departe.
         Aceasta nu este o pledoarie împotriva demisiei, despre tristeţea acestui „act unilateral de voinţă”. Este doar o reflexie asupra modului în care sunt tratate demisiile în organizaţiile româneşti: graba care ne-a cuprins pe toţi în acest început de mileniu ne imprimă şi abordarea în viteză a demisiei: unii demisionează mai uşor, mai repede şi alţii iau act, la fel de repede, de o demisie.
         În cel mai bun caz ne prevalăm de dreptul la preaviz şi începem să căutăm un loc de muncă sau un nou angajat, după caz. Ce se poate face însă, concret, în perioada de preaviz ? (Termenul de preaviz este cel convenit de părţi (...) şi nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere. (id. alin (4)) Foarte puţin. Angajatul devine din „colegul nostru”, „fostul nostru coleg” şi nu mai are rost să-l mai căutăm/deranjăm cu ceva. El caută în jur puţină înţelegere dar înţelege că nu are neapărat dreptul la ea, dat fiind modul în care a ales să plece.
         Companiile mari, mai ales multinaţionalele, au transferat încărcătura acestui act procedurilor seci, care spun cum trebuie procedat şi ce este de făcut: sunt informaţi cei implicaţi, sunt stabiliţi paşii de transfer ai documentelor/ activităţilor, se demarează acţiunea pentru recrutarea unui nou angajat şi se realizează celebrul „exit interview” – în sfârşit o ocazie pentru cel care pleacă din organizaţie să spună ceea ce are pe suflet. Companiile mici sunt afectate mai mult. Mai ales dacă e vorba despre un angajat din zona de management. Plutesc în aer, în zilele următoare anunţului, întrebări, bârfe, taine.
         Am avut în faţă angajaţi care şi-au prezentat demisia şi uitându-mă la ei mi-am dat seama că ei luaseră decizia, se împăcaseră cu sine şi ştiau că nu mai este cale de întoarcere. Şi nu aveam nimic altceva de făcut decât să am grijă ca totul să rămână în ordine.
         
         Mai dificil mi-a fost însă să gestionez situaţii în care demisia apare ca urmare a unui conflict, a unei probleme de sistem. Angajatul nu vrea de fapt să plece, speră să rămână, iar demisia lui să fie doar un prilej de reclarificare a poziţiilor sau, de multe ori, de renegociere a salariului. Cea în care motivul este majorarea de salarii poate fi simplu rezolvată: îi prezinţi perspectivele cât mai clar – dacă ele sunt deja formulate de organizaţie (ex. „o creştere de 10%, peste 6 luni, asociată sau nu unui anumit rezultat).
         
         Însă cele mai neplăcute situaţii sunt cele ale demisiilor cu „scandal”, cu spectacol: când afli peste noapte că directorul de vânzări pleacă, la o firmă posibil concurentă, când foloseşte timpul de preaviz ca să „facă valuri” povestind cât de bine e „acolo” şi cât de „rău” e aici, când poate afecta iremediabil procesul de business vorbind cu clienţii despre ceea ce se întâmplă rău în firma din care pleacă. Un teren deja pregătit pentru viitoare demisii ...
         Sigur că există pârghii juridice de protecţie. Dar ele nu au cum să te ferească niciodată de spectacolul respectiv şi de acele efecte greu de cuantificat în bani ale actului de demisie.
         
         A-ţi da demisia elegant, a închide un raport de muncă civilizat înseamnă a te respecta pe tine şi pe toţi viitorii tăi angajatori. Înseamnă inclusiv a înţelege că modul în care pleci dintr-o organizaţie a la fel de important ca şi modul în care intri şi e parte din reputaţia ta de profesionist. A lua act de o demisie, elegant, înseamnă a încerca să înţelegi istoria acestui act unilateral de voinţă la care recurge angajatul. E important să înţelegi ceea ce s-a întâmplat înainte de luarea deciziei pentru că şi demisia face parte din seria acelor întâmplări importante pentru o organizaţie care se dezvoltă, care învaţă.



Sursa:


Data postării: 10.10.2005
Vizualizări: 7.228

Înapoi la articole


Publicitate pe acest site
Copyright ©2002-2021 Pandora Impex SRL.