În urmă cu 50 de ani foarte puţine femei îşi puneau problema de a fi independente financiar, azi sunt foarte puţine care nu îşi pun această problemă.
         Nu este numai o chestiune de ordin material, ci şi una de afirmare personală şi independenţă morală. Având acces larg la tot mai multe profesii şi domenii de activitate, femeile nu mai sunt doar soţii şi mame care au ca principală preocupare îngrijirea familiei, ci şi foarte buni profesionişti.
          Pot fi politicieni, ambasadori, patroni de firmă, judecători sau directori de bancă, meserii care acum jumătate de veac erau ocupate exclusiv de bărbaţi. De-a lungul timpului, femeile nu şi-au câştigat numai dreptul de a purta pantaloni, şi-au câştigat dreptul de a avea o opinie, de a vota, de a candida la funcţii politice sau la conducerea statului.
         Acum, când nu mai trăim într-o lume dominată de bărbaţi, femeile sunt, sau cel puţin ar trebui să fie, egale cu aceştia din punctul de vedere al forţei sociale şi al capacităţilor profesionale, dar şi al modului în care sunt privite. De aceea, nu trebuie să ne lăsăm intimidate de unele persoane a căror mentalitate nu a cunoscut încă realitatea schimbărilor care s-au petrecut.
          Diferenţele dintre sexe încă mai există în unele domenii de activitate. Originea acestor diferenţieri se află atât în educaţia primită cât şi în natura însăşi. Cercetătorii americani au descoperit unele variaţii fiziologice la nivelul creierului, între femei şi bărbaţi. Astfel, creierul unui bărbat este cu 10% mai mare decât cel al unei femei. În schimb, femeile au mai multe celule nervoase. Acest lucru face ca femeile să fie mai rapide în transferul de informaţii de la stimuli la jumătatea stângă a vorbirii şi intuiţiei, până la jumătatea dreaptă, a vederii. Bărbaţii îşi folosesc, în general, emisfera stângă a creierului, cea legată de gândirea logică, focalizată, matematică, analitică. Potrivit unor studii actuale, femeile sunt foarte bune în ambele zone de cunoştinţe, atât din emisfera dreaptă cât şi din cea stângă.
         Este evident însă că încă sunt prea puţine femei care ocupă poziţii importante în cadrul unei companii; proporţia fiind de trei bărbaţi la o singură femeie. Totuşi, astăzi o femeie puternică, de carieră, care în acelaşi timp este împlinită şi pe plan personal nu mai este doar un vis.
         
          Despre un vis devenit realitate ne-a vorbit Cristina Horia, directoarea executivă a Fundaţiei Sensiblu.
         
         Am fost un om norocos, fac ceea ce mi-am dorit
         
          Cum ai ajuns să lucrezi la fundaţia Sensiblu?
          M-am angajat în 2002, pe poziţia de asistent social, aceasta fiind pregătirea mea de bază. Am lucrat trei luni pe această poziţie, după care a apărut oportunitatea de a avansa. Astfel, am ocupat poziţia de director executiv, funcţie pe care o deţin din anul 2002.
          Este un salt destul de mare de la asistent social la director executiv. Nu a existat o treaptă intermediară?
          Nu, nu avem un post intermediar, în mod normal ar trebui să existe o poziţie de coordonator de program dar în atribuţiile funcţiei de director intră şi aceasta, deci practic eu fac munca pentru ambele poziţii.
          Cât de mult contează studiile în evoluţia carierei? Crezi că dacă nu ai fi avut studii superioare ai fi avut şansa să avansezi?
          Pentru un post de genul acesta, îţi trebuie neapărat studii superioare. Nu ştiu dacă în toate cazurile facultatea are legătură cu ceea ce faci mai departe. La mine s-a legat foarte bine, am fost un om norocos. Am terminat Facultatea de Asistenţă Socială, mi-am dorit să lucrez în asistenţă socială, mi-am dorit să lucrez într-un ONG şi mi-am dorit să lucrez în violenţă domestică. În cazul meu, au fost nişte circumstanţe norocoase, am avut senzaţia că cineva acolo sus mă iubeşte. A fost şi foarte multă muncă, pentru că dacă nu aş fi fost atât de determinată şi nu mi-aş fi urmărit scopul cu abnegaţie, probabil că n-aş fi ajuns în poziţia aceasta. Ca să fii promovat, trebuie să fii bun în ceea ce faci şi să-ţi doreşti să-ţi asumi nişte responsabilităţi. Dacă aş fi avut ezitări, dacă nu aş fi avut şi un pic de iniţiativă şi dacă nu aş fi fost determinată probabil că nu aş fi acceptat această poziţie la numai trei luni după angajare şi proaspătă absolventă de facultate.
          Nu a fost o responsabilitate prea mare pentru tine? Erai pregătită pentru un astfel de post?
          Pentru poziţia de coordonare efectivă nu pot să spun dacă te simţi vreodată pregătit in totalitate. Tot timpul apar lucuri noi, situaţii neprevăzute cărora trebuie să le faci faţă şi trebuie să-ţi reactivezi toate resursele interne ca să reuşeşti să duci lucrurile la bun sfârşit. Am simţit o responsabilitate foarte mare nu numai faţă de finanţatori, ci şi faţă de oamenii pe care îi preluam si de beneficiarii pe care îi asistam.
          Care este programul tău zilnic?
          În general lucrez foarte sistematic şi foarte planificat. Am planificări săptămânale şi planificări zilnice. Încerc să respect agenda cât de mult pot, în fiecare zi, exceptând situaţiile urgente, care îţi dau peste cap la un moment dat toată agenda.
          Ce atribuţii ai? Care sunt cerinţele postului?
          Am responsabilităţi legate de planificări strategice, de bugete, de tot ceea ce înseamnă coordonare pe resurse umane, de stabilire de salarii, fişe de post, regulamente.
          Pentru acest lucru nu îţi trebuie cunştinţe economice şi de resurse umane?
          La un moment dat, ajungi să ai cunoştinţe din toate domeniile. Într-adevăr trebuie să ştii, trebuie să studiezi, trebuie să întrebi oamenii care au mai multă experienţă decât tine pe chestiuni specifice, cum ar fi cele legate de salarizare. Aici am suportul departamentului de resurse umane. Alte responsabilităţi sunt legate de identificarea finanţatorilor, de scrierea si de coordonarea scrierii propunerilor de finanţare, coordonarea campaniilor de strângere de fonduri, de tot ceea ce înseamnă reprezentarea Fundaţiei în relaţiile cu terţii, promovarea fundatiei în mass-media.
          Ai făcut cursuri de perfecţionare într-un anumit domeniu sau pur şi simplu te-ai bazat pe ajutorul acordat de colegi?
          Şi pe ajutorul colegilor şi pe ceea ce am învăţat singură. Ce se învaţă la aceste traininguri nu se compară cu ce se întâmplă efectiv la locul de muncă. Când am acceptat această poziţie, nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să fac atât de multe lucruri.
          Îţi ajunge timpul pentru a face tot ce îţi propui?
          Da, lucrând după o agendă clară, îmi este foarte uşor după încheierea fiecărei activităţi să-mi bifez şi să pot spune «ok, uite asta am făcut». Nu-mi place să las lucrurile pe ultimul moment, nu-mi place să lucrez haotic şi atunci nu ajung în criză de timp. Credinţa mea este că atâta timp căt eşti bine organizat şi eşti focusat pe ceea ce ţi-ai propus nu ajungi să intri în criză de timp.
          Ai făcut anumite sacrificii pentru a ajunge unde eşti acum? Ţi-ai sacrificat timpul liber, familia, prietenii?
          Da, şi prieteni şi timp liber. Nu ştiu dacă să-l numesc sacrificiu neapărat, ci mai degrabă un foarte mare consum de energie. Spre exemplu când eşti acasă, eşti în timpul tău liber, nu ar trebui să te gândeşti la serviciu, la chestiuni legate de muncă, de echipă, dar nu ai cum.
          Dacă ar fi să-ţi schimbi postul, ce ai alege să faci?
         Nu aş vrea să schimb nimic, aş alege acelaşi lucru pe care îl fac şi acum.
         Dar dacă ar fi să schimbi ceva în ceea ce faci acum, ce ai schimba?
         Să fac mai multe, pur şi simplu, pentru a reuşi să schimb ceva în viaţa oamenilor pe care îi ajutăm.
          La ce oră ajungi seara acasă?
          Nu ajung foarte târziu, planificându-mi bine timpul, la şapte sunt acasă. Sunt situaţii când îmi iau de lucru acasă, deci am ajuns la şapte dar am lucrat până la doisprezece noaptea. Sunt însă zile în care, într-adevăr stau mult la serviciu. Am avut perioade în care am stat şi până la două noaptea.
          Ce te motivează cel mai mult în ceea ce faci?
          Că fac ceea ce-mi place! Acest lucru este extrem de important pentru mine. Stiu ca ceea ce fac contează, imi dă sentimentul că schimbă ceva undeva. Coordonând un program special, aceste aspecte mă motivează cel mai mult, faptul că rămâne ceva în urma mea.
          Din câţi membri este formată echipa pe care o coordonezi şi care este relaţia dintre tine şi restul echipei?
          Sunt zece membri, iar relaţia este de muncă dar şi de prietenie. Sunt genul de persoană care consideră că relaţia dintre oameni trebuie să fie apropiată şi nu să-i priveşti de pe poziţia de şef, «eu sunt şeful, voi sunteţi angajaţii mei şi faceţi cum vă spun eu». Am căutat întotdeauna să stabilesc o relaţie apropriată cu oamenii cu care lucrez, să îi cunosc mai bine, să fiu preocupată de problemele lor.
          Ai fost pusă în situaţia de a concedia pe cineva?
          Da, a fost extrem de neplăcut, dar trebuie să faci şi lucruri de genul acesta.
         Au fost momente când ai trecut print-o perioadă dificilă şi ai intenţionat să renunţi?
         Sunt momente când vrei sa le arunci pe toate şi să spui ”renunt!”, „dar nu se mai termină odată?”
          Ce faci în astfel de situaţii?
          Mă retrag, îmi iau un weekend liber, o zi în care încerc să rezolv mai degrabă activităţi de rutină şi nu activităţi care să necesite mult efort şi multă implicare. Este de fapt o încărcare a bateriilor. Mă întâlnesc cu prietenii, mă detaşez un pic de problemele de muncă, după care o iau de la capăt.
          Crezi că femeile care deţin poziţii de conducere sunt tratate diferit faţă de bărbaţii care ocupă aceeaşi poziţie?
          Eu nu am avut niciodată probleme de genul acesta. Cred că este posibil să existe astfel de siuaţii dar în foarte mică măsură, dar nu aş considera că este definitoriu pentru ce se întâmplă în România referitor la poziţia unei femei în raport cu bărbatul.
          Care crezi că este reţeta succesului?
          Cred că cel mai important lucru este să ajungi să faci ceea ce îţi place. Atunci te implici trup şi suflet şi faci lucrurile respective cu pasiune şi cu dedicaţie. Trebuie să te cunoşti pe tine, să ştii cât de departe poţi merge şi unde să te opreşti. Cred că reţetele diferă de la persoană la persoană. Dacă ar fi să dau o reţetă clasică: să fii ambiţios, serios, inteligent. În anumite poziţii trebuie să fii strălucitor de-a dreptul, creativ. Totul depinde de pozitia in care te afli si de domeniul in care lucrezi.

Sursa:


Data postării: 17.10.2005
Vizualizări: 4.045